Oh, vara. Vremea caldă, prietenii, vacanțele – este un anotimp minunat plin de distracție și numai bun pentru făcut amintiri, dar fiecare lucru are avantajele și dezavantajele sale. Toți ne facem planuri să mergem la mare, să stăm cu prietenii și să ne bucurăm de tot ce are de oferit vacanța de vară.

Oricât de bine ar suna toate aceste planuri, există și câteva dezavantaje ale acestui anotimp pe care toate lumea îl așteaptă cu nerăbdare, dar de care se satură imediat ce intervin părțile mai neplăcute. Vara transpiri, e cald, lipicios și miroase urât și poate fi foarte obositor și neplăcut – iar acest lucru îi inspiră pe artiști.

Amuză-te privind câteva imagini cu problemele estivale realizate de niște oameni care nu sunt tocmai fani împătimiți ai verii:

1. Vara privită din două perspective diferite

Publicitate

Deși poate fi minunat atunci când ești la mare, adevărul e că nu poți sta acolo 3 luni pe an și că atunci când ajungi acasă parcă trăiești în iad.

2. Atunci când intri în apă, există două categorii diferite de oameni

Știi momentul ăla în care îți faci curaj încetișor să intri în apă și abia când crezi că ești pe calea cea bună vine cineva și te stropește? Groaznic…

3. Costumul de baie care te face să arăți ca o zeiță pe plajă ar putea să fie un regret la sfârșitul zilei

Publicitate

Poate că arată bine pe plajă și în poze, dar imediat ce îl dai jos o să observi că te-ai ales cu niște pete de toată frumusețea…

4. Ce se întâmplă vara de fapt

5. Diferențele în cuplu în funcție de anotimp (iarna vs vara)

Oricât de aprinsă e iubirea, nimeni nu suportă să doarmă apropiat când în aer sunt 40 de grade…

6. Atunci când cauți costumul de baie perfect

 

 

Pentru femei poate fi o adevărată provocare să găsească costumul de baie potrivit…

7. Cele mai enervante lucruri vara

Aproape că nu poți să înțelegi de ce vor femeile să vină vara la câte probleme au…

8. Momentul în care vrei să te ridici

9. Atunci când ai impresia că protecția solară e opțională

10. Când mașina ta e în flăcări

Publicitate

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate