Semnele zodiacale ne influențează foarte mult comportamentul și emoțiile. Astfel, acestea diferențiază și modul în care fiecare dintre noi își manifestă dragostea și afecțiunea față de o persoană pe care o place. Uite cum își manifestă dragostea fiecare semn zodiacal în parte.

1. Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Chiar dacă berbecul pare să fie retras și serios, nu îți face griji, chiar știe cum să se distreze. O să flirteze cu tine prin glume și ironii, așa că nu trebuie să te superi pe el. În final, chiar este o persoană bună.

2.Taur (20 aprilie – 20 mai)

Taurul este foarte calculat și serios, așa că este posibil să își exprime foarte clar sentimentele pe care le are față de tine. O să își recunoască dragostea într-un mod serios, pentru că vrea să afle dacă și tu simți același lucru.

Publicitate

3. Gemeni (21 mai – 20 iunie)

Nimic nu este mai interesant decât să ai un Geamăn prin preajmă. Îi este foarte natural să flirteze și să glumească sau să se apropie de tine, așa că, îți va fi destul de greu să înțelegi dacă are sentimente serioase pentru tine sau nu, pentru că tinde să fie foarte apropiat de orice persoană prietenoasă.

4. Rac (21 iunie – 22 iulie)

Probabil cel mai emotiv și grijuliu dintre semnele zodiacale, racul pune mare accent pe romantism, așa că va profita de orice ocazie pentru a-ți arăta emoțiile pe care le are pentru tine. O să îți trimită cadouri, flori și îți va scrie bilete de dragoste.

5.Leu (23 iulie – 22 august)

Publicitate

Leul simte nevoia să te domine, este un semn foarte puternic și pasional. Cu toate acestea, o să îți dai seama că te iubește și că ești important pentru el dacă încearcă să îți găsească atenția și să încerce să devină important pentru tine.

6.Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Grija pe care o Fecioară o are față de persoana de lângă ea este cel mai bun semn al afecțiunii pe care ți-o poartă. Dacă vrea să știe că ești bine și că nu te doare nimic, atunci ești cu adevărat importantă pentru ea.

7.Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

Balanța va face tot ce este nevoie pentru ca ție să îți fie bine, îți va face mâncare chiar și atunci când ai deja, te va duce acasă cu mașina lui, chiar dacă ai deja mașina ta. Va pune prietenia voastră mai presus de tot.

8. Scorpionul (23 octombrie – 21 noiembrie)

Intimitatea este modul prin care Scorpionul îți va arăta ce simte pentru tine. Conversațiile lungi și serioase cu tine sunt o altă modalitate prin care vei înțelege dacă ești o persoană importantă cu adevărat pentru tine sau nu.

9. Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

Prietenia unui Săgetător este modul în care el alege să își exprime sentimentele pentru tine. O să îți ofere căldură și afecțiune pentru a te face să te simți apreciat și îngrijit.

10. Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

Capricornul este timid și nu reușește să își exprime sentimentele așa cum ți-ai dori tu să o facă. Dacă își face curaj să îți spună ce simte sau să îți povestească lucruri importante din viața lui, înseamnă că se simte cu adevărat apropiat de tine.

11. Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Dacă ești o prioritate pentru un Vărsător înseamnă că își dorește să rămâi în viața lui. Este posibil să se folosească de glume sau surprize pentru a te face să te simți important.

12. Pești (19 februarie – 20 martie)

Peștii scriu poezii despre cei mai buni prieteni și parteneri și fac albume foto speciale cu aceștia. Peștii sunt unul dintre semnele cele mai sensibile și mai romantice, și nu sunt timizi să îți arate asta. Ei chiar tind să-și pună inima în tot ceea ce fac.

Publicitate

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate